In 1980 am avut sansa sa merg pe 23 August la meciul Romania-Anglia. Nicio secventa importanta nu mi s-a sters din memorie. Zoli Crisan pacalindu-l pe Ray Clemence si Puiu Iordanescu transformand penalty-ul, Ioan Chirila scriind la masa presei, un autocar avand pe parbriz o coala A3 pe care scria “WATCH IT! SCOTLAND, SUPPORTER OF ROMANIA!”, dar cu capodopera cu care Marcel Raducanu deschisese scorul imi incepeam toate povestile. Vazusem pe viu un mare jucator si eram mandru. Mai ales ca juca la Steaua.

       Dupa ce Marcel plecase din tara, mi s-a ivit o alta sansa. Am cunoscut prin intermediul tatalui meu doi specialisti din RFG care erau detasati la Combinatul Siderurgic din Galati.  Impresionati de pasiunea mea pentru fotbal, oamenii imi promisesera ca-mi vor trimite revista Kicker. Si s-au tinut de cuvant. Asa am ajuns sa cunosc in detaliu aventura lui Marcel in RFG.

       Anchetele de sfarsit de an ale revistei Kicker erau exceptionale.  Clasificarea jucatorilor se facea in trei categorii. In a doua categorie – International Klasse – intrau super fotbalisti : Kaltz, Augenthaler, Magath, Littbarski, Fischer, fratii Allofs, etc. Greii erau insa la Welt Klasse. Spre surprinderea mea erau posturi unde la aceasta categorie nu erau jucatori. Categoria era rezervata celor mai mari jucatori din Bundesliga : Karl Heinz Forster, Breitner, Rummenigge.

       Strainii erau clasificati separat. Nadu, ex-Poli Timisoara, in a treia categorie. Nu-i rau. Niciun roman la International Klasse. Hmm, nici Marcel Raducanu? Nu. Pentru ca cei mai mari erau la Welt Klasse. Pfaff, Pezzey si el. Marcel.

      Cand mergeti la bere si ajungeti sa va contraziceti care dintre Dobrin, Balaci si Hagi a fost mai mare, nu-l uitati pe Marcel Raducanu. Acolo e locul lui.

Share on Facebook