De cand pe acest blog au inceput sa apara injuraturi scabroase, m-am gandit mult daca are sens sa mai citesc comentariile. Daca trebuie sa recurg la cenzura. In fine, daca mai are sens sa scriu.

Ultimele zile au fost delicate pentru mine. S-au acumulat multe frustrari. Toate evenimentele care s-au succedat au avut o incarcatura speciala. Supercupa, remiza de la Targu Jiu, cu cele doua bare ale noastre si golul regulamentar al Pandurilor, examenul cu Zenit, plus alte probleme care ma framanta de ceva timp incoace si care par a nu-si mai gasi rezolvare.

Ieri am refulat putin, le-am amintit celor care imi injura familia ingrozitor cateva episoade recente. Am fost ironic, dar civilizat. Apoi, am regretat. Mereu mi se intampla asa. Ma simt foarte bine cand vorbesc, nu asa bine dupa. Dar, asa sunt eu si mi-e greu sa ma schimb, chiar daca incerc.

Presa a denaturat din nou. N-am spus niciodata ca rapidistii ar avea complexe fata de mine. Dar, asta e alta poveste. Asa va fi mereu. Titluri care n-au legatura cu continutul articolului, exagerari, inventii. Inteleg. Suntem in plina criza, iar scandalul vinde bine.

Pana acum doua ore, ma gandeam la toate astea si la cat de mult ma afecteaza. Apoi, am primit un SMS. Era din partea lui Doru Grigore (alias Uscatu’ chiar daca are peste o suta de kg acum), cel mai vechi prieten al meu. Am vorbit despre un prieten comun, cu care ne luptam in celebrele meciuri de fotbal dintre echipele blocurilor F1 si C14. Sorin Onose (Kinder, cum ii spuneam noi) era cel mai periculos adversar. Dupa 30 ani il mai vedeam doar la meciurile Stelei din cupele europene in perioada in care eram acolo. Ultima data calatorisem impreuna cu el si Uscatu’ la Stuttgart. Venisera sa ma sustina. Lui Kinder afacerea ii mergea bine, era mereu zambitor.  44 ani, dar neschimbat. Analize de adolescent. La capitolul asta ne surclasa pe amandoi.

De cateva ore, Kinder nu mai e printre noi. Aflandu-se in concediu la mare cu familia, a suferit un atac cerebral. N-a mai putut fi salvat. O fetita de 16 ani a ramas fara tata. Pe terenul unde erau marile confruntari F1 – C14 se ingramadesc niste garaje.

Dumnezeu sa-l ierte…

PS Am avut momente in viata in care am luat decizii pe care le-am respectat mereu. Astazi am realizat ca ma afecteaza probleme minore si am decis sa ma schimb. Indiferent de jignirile care-mi vor fi adresate, nu voi mai raspunde. Nu voi mai lasa stacheta asa jos.  31 iulie va fi o noua borna in viata mea. Veti vedea…

Share on Facebook

De ceva timp incoace, de cand un reporter al GSP a inventat un interviu, n-am dorit sa mai discut cu redactorii acestui cotidian care se pretinde a fi un soi de campion al presei sportive din Romania.

Sunt fan declarat Ovidiu Ioanitoaia, Tolontan, Vochin. Tocmai de aceea nu-mi explic de ce ziarul condus de cei trei poate gazdui, cel putin in varianta electronica (singura pe care o accesez) minciuni sfruntate, menite sa deterioreze imaginea celor cu care cineva din redactie are probleme.

Este adevarat ca l-am sunat pe Iuliu Muresan la 2 ore dupa ce se incheiase meciul. L-am sunat pentru a discuta, nu sunt un salbatic. In niciun caz nu l-am sunat pentru A-MI CERE SCUZE!!! N-aveam de ce, nu facusem altceva decat sa comentez la cald si sa-mi exprim frustrarile.

Cosmin Lucaci, corespondentul local al CFR-ului, pardon, al GSP-ului, vine azi cu un super titlu : “Virulent la televizor, scuze la telefon”. In text, surpriza! Iuliu Muresan afirma ca am discutat, dar nu pomeneste nimic de scuze.

N-am sa dezvalui ce am discutat cu Iuliu Muresan, desi ar fi foarte interesant. Mai ales pentru GSP.

Celor care n-au sesizat nimic anormal duminica, le recomand calduros sa revada cele 10 minute dupa ce Marinescu a marcat. E suficient!

PS : FRUSTRÁ vb. tr. a lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a păgubi; (p. ext.) a înșela. (< fr. frustrer, lat. frustrari) – pentru Paszkany Arpad

PPS : DEONTOLOGÍE s. f. 1. parte a eticii care studiază normele și obligațiile specifice unei anumite profesiuni. – pentru Lucaci Cosmin

Share on Facebook

Share on Facebook

Vorbim in tara, ni se spune sa renuntam ca, daca era asa bun, il luau altii. Ma gandesc ca, dupa ce vor vedea secventele, s-ar putea sa se razgandeasca. Nu sunt genul care transfera dupa DVD, dar Elton mi se pare chiar special. Si se pare ca nu numai mie. Doar ca nu se razgandeste nimeni. Incerc sa nu ma mai gandesc la el.

Ne intoarcem, abandonam subiectul. Pana cand, intr-o seara, ma suna din Brazilia Alex Duarte. Omul care l-a descoperit si care hotaraste pentru el. Telefonul lui soseste intr-un moment delicat pentru Steaua. 0-0 cu UTA pe teren propriu… la Oradea, Dica out tot sezonul, Ghionea la fel. Avem probleme mari.

Reluam munca de convingere. Si, surpriza! Ni se da acceptul. Astept sosirea lui cu cele mai mari emotii din cariera mea. E, de fapt, pariul vietii mele.

Apar brazilienii. Negociem contractul. E foarte complicat. Jucatorul e detinut in coproprietate, trebuie sa platim atat lui Corinthians, cat si celorlalti. O zi intreaga lucrez cu Vali Argaseala si cu Iulian Gheorghisor la redactarea contractelor. In formula asta, nu riscam nimic, totul trebuie sa fie perfect legal. Ca sa-l scoatem de la Corinthians trebuie sa achitam 800 mii dolari. Presa din Brazilia afla suma si ii pune la zid pe conducatorii clubului din Sao Paulo. “Elton vandut la pret de banana” tipa ziarele din America de Sud. E evaluat la cateva milioane. Imi aduc aminte ca am vorbit despre el cu directorul sportiv al Sevillei. Fusesera la un pas sa-l transfere, dar se cerusera 3 milioane pe el. In conditiile in care pe Dani Alves platisera 1 milion si ceva. Chiar sa-l putem lua noi? Pare incredibil.

Mai trebuie achitati 500 mii euro. Incheiem un contract cu Alex Duarte. In perioada in care Elton va juca pentru noi, societatea lui de scouting se obliga sa caute jucatori pentru Steaua in Brazilia. Oamenii sunt chiar buni, l-au descoperit pe Alex de la PSV (acum la Chelsea), si inca vreo 10 fotbalisti care joaca in Europa. Contractul pare reciproc avantajos. Oricum, altfel nu se poate efectua transferul.

Ajungem la salariul lui Elton. Vor  300 mii in primul an, 400 in al doilea si 500 in al treilea. Dolari, nu euro, dar oricum e foarte mult. Ni se aproba maximum 180 mii pe an. Se pare ca suntem in impas. Ca sa-i scoatem 180 mii, marim contractul cu societatea de scouting. Totul este PERFECT LEGAL. Suma, in schimb, este cea mai mare achitata de un club din Romania pentru achizitionarea unui jucator. Dar ce jucator?

Asadar, achitand in transe 1milion 440 mii dolari si 500 mii euro, adica putin peste 1 milion 500 mii euro, Elton devine definitiv jucatorul Stelei. Salariul se incadreaza in plafonul aprobat, in sfarsit am reusit. Sunt epuizat, dar fericit. Am transferat primul brazilian adevarat in Romania. E drept, in miniatura, dar sunt curios cine-l va opri in Divizia A. Sau era deja Liga 1!

(va urma)

Share on Facebook

Ma intorc in birou. Conducatorul clubului ne spune ca nu prea sunt sanse, e preferatul noului antrenor. De fapt, antrenorul Leao (fostul celebru portar) lucrase cu Elton si la Sao Caetano, unde micutul fusese imprumutat. Ne povesteste cum la meciul Sao Caetano – Santos, cand toata lumea se astepta ca Santos sa castige, Elton a facut doua raiduri, a obtinut doua penalty-uri, iar Sao Caetano s-a impus cu 2-0. Omul ne pune in tema, dar ne spune ca nu Leao decide, ci presedintele. Mai are 3 saptamani pana la alegeri, unde se va lupta cu vicepresedintele. Unul are 82 ani, celalalt 78. E bine, m-am orientat perfect

Nu ma las. Ma apuc de discutii. Toata lumea ma paseaza pana dupa alegeri, dar eu ma incapatanez sa aflu macar in ce conditii ar putea pleca. Mai am o saptamana de stat la Sao Paulo si nu vreau sa ma intorc pana nu am ceva concret. Ma intalnesc cu toti cei care au un cuvant de spus. Descopar ca sunt al naibii de multi.

Cam bat pasul pe loc. Apare un alt personaj, Alex Duarte. Este omul care l-a descoperit pe Elton, in nordul Braziliei, si l-a adus la Sao Paulo. De fapt, e un fel de a spune ca apare. E tocmai in Recife, si promite in fiecare zi ca vine. Din ce imi spune la telefon, intr-o engleza perfecta, el este personajul cheie. Fara sa ne intalnim insa, mi-e imposibil sa-i explic ce putem oferi.

Ma intalnesc insa cu Elton. In mare secret, la o benzinarie. E rusinos, sta doar cu capul in pamant. Ii explic despre ce e vorba. Pare incantat, incepe sa zambeasca. Chimie exista, asta era cel mai important. Din pacate, omul care decide nu apare. Trebuie sa plec din Brazilia. Echipa e in Cipru. Ce vom face, nu stiu. Dica, operat, va lipsi tot returul. Cu Elton, nu prea sunt sanse. Plec la Larnaka. Pe avion, ma uit la un DVD, Elton, melhores momentes. E senzational, abia astept sa i-l arat lui Oli, sa vad ce zice.

Ajung in Cipru, ii dau lui Oli DVD-ul, fac o alergare si cedez in lupta cu fusul orar. Cand ma trezesc, cobor in hol. Ma intalnesc cu Mirel.

- Dom’ presedinte, l-am vazut pe pitic. DVD-ul e facatura, e dat pe fast forward. Nu poate fi asa rapid.

Oli sta pe un fotoliu. Fumeaza.

- Meme, trebuie sa-l luam neaparat. Chiar daca fizic nu va putea, asta mic va umple stadionul. Hai sa facem ceva…

(va urma)

Share on Facebook